OMUL CARE ȘI-A ÎNDEPLINIT FIECARE VIS

Anul trecut lumea automobilismului a pierdut un geniu: Ferdinand Piëch. Un om care, după părerea mea, și-a îndeplinit fiecare vis.

Născut pe 17 aprilie 1937 la Viena, Piëch spunea în autobiografia sa că s-a născut cu “benzină în sânge”. Fiu al lui Louise Porsche, fiica lui Ferdinand Porsche, cel care a creat Beetleul și al lui Anton Piëch, care a condus principala fabrică Volkswagen pentru naziști pentru cea mai mare parte a celui de al doilea război mondial.
După ce tatăl său a murit când Piëch avea doar 15 ani, mama sa l-a trimis la internat în Elveția. Apropiații spun că acest lucru i-a ajutat la formarea unei personalități care a permis unui număr mic de oameni să se apropie de el.

A visat încă de la o vârstă fragedă să devină să devină inginer, astfel că după ce a obținut o diploma la un colegiu tehnologic din Zurich, Piëch a mers să lucreze la producătorul de automobile sport pe care bunicul său tocmail îl înființase. A devenit responsabil de divizia motorsport în anii ’60 și și-a construit reputația prin dorința de a domina cursa de 24 de ore de la Le Mans.

Din 1963 până în 1971, a lucrat la dezvoltarea lui Porsche 906 și la alte modele care au dus la minunatul Porsche 917. În 1972 s-a mutat la Audi, în Ingolstadt. Începând cu 1975 a fost manager de inginerie tehnologică, fiind responsabil pentru conceptele Audi 80 și Audi 100.

În 1977 a inițiat dezvoltarea unui automobil pentru Campionatul Mondial de Raliuri, de aici rezultând un alt automobil genial, Audi Quattro. După ce a ajuns în funcția de director executiv al Audi, el a preluat același post la Volkswagen, în 1993. De aici, a pornit încet – încet către ceea ce cunoaștem noi astăzi drept grupul VW. A achiziționat mărci de lux, cum ar fi Bugatti, Bentley și Lamborghini, precum și mărcile Scania, MAN, Ducati și ItalDesign. A încercat să concureze cu Mercedes cu ajutorul lui VW Phaeton și a dezolvat cel mai rapid automobil automobil din lume, Bugatti Veyron.

Piëch a fost inima industriei auto germane pentru cinci decade, conducând competițiile de curse auto la Porsche în anii ’60, transformând Audi într-un adevărat competitor de lux pentru Mercedes și BMW în anii ’70 și ’80 și readucând la viață VW în anii ’90 și 2000.

Piech spunea că cel mai important lucru pe care l-a făcut în timpul petrecut la Audi a fost mutarea lui 80, 90, 100 și 200 într-o platformă comună, lucru care crescut enorm achiziția de piese și a redus costurile. La VW, a mutat imediat Passatul pe aceeași platformă, având același efect. De la această ideea a pornit una dintre cele mai mari mișcări ale sale: platforma Volkswagen Golf Mark 4 și toate derivatele acesteia. O platformă împărțită cu primul TT, cu New Beetle și cu mai multe modele Seat și Skoda. Lucru care a dus la reduceri mari a costurilor de producție și a timpilor de dezolvare.

New Beetle, unul dintre automobilele mele preferate, bazat pe Golf, a avut un succes mare atunci când s-a lansat, iar în anul următor, 1999, Piëch a fost votat “car executive of the century”.

Un geniu al industriei auto, care a creat modele emblematice și care, după părarea mea, odată ce a avut un vis nu s-a lăsat până nu și l-a îndeplinit. Și-a dorit să domine lumea curselor auto, a creat 917. Și-a dorit să participe în WRC, a creat Audi Quattro. A creat, ceea ce cunoaștem noi astăzi drept grupul Volkswagen. A lăsat un pic de magie peste tot pe unde a mers. Sau poate un pic mai mult. Mult mai mult.

One thought on “OMUL CARE ȘI-A ÎNDEPLINIT FIECARE VIS

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: