ALFA ROMEO 1900C SS BOANO

Câteodată găsesc câte un automobil și parcă orice aș face, până nu scriu despre el, nu pot să mi-l scot din minte. Zilele trecute am văzut o poză cu o Alfa și m-am îndrăgostit imediat de formele ei. Era o poză din spate a unei Alfa Romeo 1900C SS Boano, pe care am să v-o las mai jos. Și pentru că eram curioasă, am vrut să aflu care este povestea acestei Alfe.

Mario Boano s-a făcut remarcat prin designurile futuriste pe care le crea, iar puține dintre creațiile tânărului designer și-au expus farmecul la fel de exuberant ca această Alfa. Era produsă pe un șasiu de înaltă performanță al unei 1900C SS pentru Salonul Auto de la Torino din 1955. Stilul ei s-a bazat pe o altă creație Boano, o Alfa Romeo 6C 3000 care a fost construită pentru președintele argentinian Juan Perón (fost pilot de curse și colecționar de automobile). Boano sperase să prezinte automobilul Perón la Torino, dar în schimb, acesta a fost expediat direct în Argentina. Acest lucru a dus la crearea versiunii 1900C SS.

Designul ei arată influența celorlalte automobile futuriste ale perioadei, în special cel al automobilelor Alfa Romeo B.A.T., proiectate de Franco Scaglione pentru Bertone. Partea inferioară vopsită într-un galben cremos contrastează cu partea superioară neagră, contrast ce face ca fiecare linie a automobilului să se vadă perfect. Stilul automobilului vorbește destul de clar despre designul elegant al automobilelor Alfa din acea perioadă. Dacă vorbim despre pretențiile sale sportive, automobilul era echipat cu un motor Tipo 1308 în stilul celor de competiție și o transmisie cu cinci viteze.

În 2015, unicul exemplar construit vreodată a fost prezent la Pebble Beach Concours d’Elegance, în cadrul clasei “Preservation”. Era, în afară de o revopsire  în culoarea roșie, un automobil care nu fusese niciodată restaurat, original și remarcabil de pur. A urmat apoi o restaurare ca la carte, la Torino, iar vopseaua roșie a fost înlocuită de schema originală de culori, cu galben și negru.  

Cu o istorie superbă, automobilul de față mi se pare poezie pură. Fiecare linie pare a fi un vers ce se împletește cu următoarele cuvinte pentru a crea rima perfectă. Automobilul este cu siguranță printre cele mai spectaculoase creații de pe șasiul 1900C SS.

FOTO: autowp.ru

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: